Un forum dedicat plăcerii de a scrie.
 
AcasaPortalFAQInregistrareConectare

Distribuiţi | 
 

 Human

In jos 
AutorMesaj
Choco.
Moderator
Moderator
avatar


MesajSubiect: Human   Lun 8 Sept 2014 - 11:05

Human


          Ariana Jouvart simțea cum inima îi bubuie în piept, ca de fiecare dată când începea o nouă zi, deși trecuseră mai bine de zece ani de la debutul său prematur. Își dădu o șuviță de păr după ureche admirându-și propria ținută: pantalonii scurți de blugi i se mulau pe fund și cele câteva petice colorate îi dădeau un aer copilăresc, în contrast cu machiajul abundent, în tonuri întunecate, care-i punea în valoare ochii. Bluza lălâie pe care o purta lăsa la vedere sutienul negru din dantelă, dar și cele câteva pete întunecate ce-i colorau pielea. Inspiră adânc și începu să se plimbe iar pe marginea șoselei, urmărind rotocoalele de praf ce se ridicau și coborau înspre pământ. Într-un fel, și-ar fi dorit ca cineva să oprească, să o bage în seamă și să îi amintească cât de mizerabilă îi era viața.

          - Tati, ce-i aici?
          - O să-ți placă, ai să-ți faci mulți
prieteni și-o să vă jucați împreună.
          Eram fericită. Era prima dată când tata îmi dădea voie
să mă joc și cu altcineva.
          - Asta-i fata?
          Un bărbat se apropie de noi. Pe mâna stângă avea tatuat un dragon și purta blugi din ăia rupți. În ureche avea trei cercei.
          - Așa cum ne-am înțeles.
          - Și zici că nu mai e virgină.
          - Da, dar încă țipă la-nceput.
          - Toate fac așa.
          Râseră amândoi scurt.
          - Două mii?
          - În bancnote de cincizeci.
          Apoi tata a plecat. Și bărbatul cu tatuaj a devenit primul meu
prieten.

          Auzi o frână și se întoarse. La câțiva metri depărtare oprise o mașină neagră, elegantă, un BMW după cum arăta sigla. Își dădu ochii peste cap. Altul care-și înșela soția? Se apropie de automobil mișcându-se lejer în pantofii de lac cu tocuri inuman de înalte pe care ura să îi poarte și își linse buzele pentru a le oferi un oarecare luciu. Nu mai avea ruj de câteva zile și nici n-avea timp să-și cumpere unul. Sau bani, că tot veni vorba. Din mașină coborî un tânăr îmbrăcat în costum, fără cravată, cu o cămașă albă simplă și cu butoni de sidef la sacou. Îl cântări din priviri câteva momente, hotărându-se cum să-l abordeze. Înainte să apuce să-i adreseze vreun cuvânt, individul rosti, într-o engleză fără cusur, cele câteva cuvinte la care nu s-ar fi așteptat deloc.
          - De ce faci asta?
          Clipi de câteva ori și își dădu părul din ochi pentru a-l privi mai atent. Expresia sa facială nu-i dădea de înțeles c-ar fi glumit, așa că se gândi la un răspuns potrivit. Cum nimic nu părea satisfăcător, îi spuse simplu adevărul:
          - Nu mai știu.
          Fără să pară surprins de răspuns, tânărul făcu doi pași înspre ea și-i luă mâna într-a sa. Neașteptându-se la acest lucru, fata tresări, dar reuși să-și oprească impulsul de a-și retrage mâna. Tânărul i-o sărută, apoi o privi în ochi timp de câteva clipe, iar Ariana Jouvart descoperi că-i plac ochii căprui mai mult decât și-ar fi închipuit vreodată. Ca să nu mai vorbim de trăsăturile ce-i ofereau un aer regal și o oarecare autoritate. Dacă nu altceva, tipul impunea respect. Se lăsă trasă în mașină de către individul misterios, neștiind încă ce voia acesta. Își puse centura de siguranță și hotărî să privească înainte, intimidată oarecum de prezența lui. Realizând însă că acesta se uita la ea insistent, se întoarse către el aruncându-i o privire nedumerită. Un gând îi răsări în minte și i se adresă pe un ton neutru:
          - Scuză-mă, vrei oral?
          Aparent surprins de întrebarea directă ce-i fusese adresată, tânărul începu să râdă zgomotos, făcând-o pe Ariana să se simtă incomod. Încurcată, aceasta bâigui câteva scuze sperând să nu se fi înroșit la față, lucru complet inadecvat situației. Până la urmă, nimeni n-ar fi plătit ca să și-o tragă cu o școlăriță naivă. Râse domol, afișând zâmbetul său perfect, exersat de atâtea ori în oglindă, și-și puse o mână pe piciorul individului, trăgând ușor de materialul aspru. Dintr-o dată serios, acesta îi apucă mâna, strângând-o mai tare decât ar fi fost nevoie.
          - Nu vreau să facem sex.
          - Și-atunci ce caut aici? întrebă ușor iritată. Știi că timpul...
          - Costă bani, într-adevăr, însă astăzi timpul tău îmi aparține.
          Spunând asta, apăsă accelerația și mașina porni la drum cu viteză crescândă. Neștiind dacă era cazul să se împotrivească, Ariana își reluă poziția anterioară și continuă să se uite pe geam, observând linia orizontului și cei câțiva copaci de pe marginea străzii.
          - Cum te numești?
          - Ariana, veni răspunsul scurt, după care liniștea se așternu din nou.
          Îl privi pentru câteva clipe, însă își întoarse rapid privirea în altă parte. Nu știa de ce, însă ori de câte ori se uita în direcția sa, simțea fiori reci pe șira spinării. Înghiți în sec, încercând să se calmeze, și observă că intraseră în oraș. Case micuțe apărură în zare, cu acoperișuri dărăpănate și pereți scorojiți, cu garduri a căror culoare se uniformizase într-un gri tern. Era prima dată când le vedea, deși trecuse pe lânga ele de atâtea ori. Era prima dată când le acorda atenție și vedea cât de mici erau de fapt; prima dată când își dădea seama de asemănarea aproape înspăimântătoare dintre ele și siluetele gârbovite ale oamenilor din spatele gardurilor. Până și culoarea era aceeași. O cuprinse tristețea. Se întoarse și-și privi unghiile lungi, neîngrijite. Uneia îi lipsea un colț, iar alta amenința să se rupă. Oja îi sărise pe alocuri. Oftă prelung și-și spuse că trebuia să înceteze să se mai gândească la propria imagine. Pân’ la urmă, nu asta era important.
          - Christopher.
          - Hm?
          - Ăsta-i numele meu.
          - Dar nu te-am întrebat.
          - Știu.
          Se gândi dacă să-i zică ceva. Realiză însă că habar n-avea ce, așa că tăcu din gură, așteptând ca el să vorbească primul. Christopher deci, își spuse. Era primul bărbat cu numele ăsta pe care-l întâlnea. Hotărî însă că nu îi displăcea și se așeză mai comod în scaun, trecându-și degetele prin părul de culoarea mierii.
          - Îți place ceaiul?
          - Depinde. Trebuie să-mi placă?
          - Adică?
          - De obicei mi se dau ordine, nu mi se pun întrebări, răspunse cu nonșalanță. Deci trebuie să-mi placă sau nu?
          - De unde să știu eu?
          Contrariată, Ariana îl privi pe Christopher preț de câteva secunde, fără a-și da seama dacă glumea sau nu. Din nou însă, chipul său nu trăda vreo urmă de amuzament, așa că tânăra capitulă și de această dată.
          - Nu. Dar mă-ndoiesc că te referi la ceaiul ăla infect pe care ni-l servesc nouă dimineața.
          Christopher nu mai spuse nimic și, curând, intrară în zona industrială a orașului. Parcări uriașe de o parte și de alta a drumului și fabrici cu furnale înalte, gazon tuns uniform și aceeași stâlpi de iluminat. Trecură pe sub două poduri feroviare și mașina o coti la dreapta, apoi la stânga, oprind în fața unei clădiri destul de joase în comparație cu blocurile din jur, în fața căreia fuseseră plantate câteva tufe de margarete. Tânărul îi deschise ușa și o pofti înăuntru, indicându-i o masă de două persoane, mai retrasă, la care să se așeze.
          Ignorând privirile deloc discrete ce fuseseră îndreptate spre ea, Ariana luă loc pe scaunul micuț și-ncepu să privească în jur, neștiind de ce se afla acolo. Atmosfera intimă și lumânărelele parfumate ce licăreau ici și colo ofereau locului un aer primitor. Își trecu palma peste suprafața netedă a mesei continuând să asculte melodia lentă pe care n-o mai auzise niciodată. Christopher apăru numaidecât însoțit de o fată ce nu părea să aibă mai mult de douăzeci de ani și care-o salută într-o engleză ușor stâlcită, cu un puternic accent nordic. Cravata pe care și-o legase puțin cam lejer o făcea să pară mai matură decât era de fapt. Cu un zâmbet condescendent întipărit pe buze, aceasta își notă în carnețel cele câteva cuvinte pe care i le adresă Christopher și dispăru apoi după una dintre ușile din spatele barului.
          - Cine e Lady Grey?
          Christopher o privi amuzat și-și trosni degetele.
          - Una din cele mai cunoscute dame de pe-aici, spuse, dar, văzându-i încruntătura, își ridică mâinile în aer în semn de apărare. Ei, dar nu te supăra, glumeam doar.
          Ariana pufni îmbufnată, nesigură dacă voia cu adevărat să știe cine era această doamnă Grey ori motivul pentru care Christopher îi pomenise numele. Își puse mâinile în poală și așteptă în tăcere, fără a ști cum ar fi trebuit să reacționeze. De obicei îi era ușor, tot ceea ce făcea se desfășura după un anumit tipar. Știa cum să se comporte în funcție de ceea ce-l excita pe client. Știa cum să-și coordoneze întreaga ființă pentru a oferi plăcere. Acum însă nici măcar nu știa ce trebuia să facă; nimeni nu-i ceruse nimic. Fata cu accent nordic se întoarse cu o tavă pe care erau două cești de porțelan cu modele în tot felul de nuanțe de albastru, alături de care stătea un ceainic voluminos din același set. Le așeză pe toate pe masă, după care se întoarse către bar și dispăru în spatele acestuia.
          - Ți-o prezint pe Lady Grey, spuse Christopher făcând un gest amplu către ceainicul aburind pe care-l luă și-i umplu ceașca. Sper să-ți placă.
          Oarecum amuzată de întreaga situație, Ariana adulmecă aburii translucizi, închizând pentru o clipă ochii. Aroma dulceagă și puternicul parfum de portocală îi invadară simțurile, făcând-o să se relaxeze. Inspiră adânc și lăsă aerul să-i pătrundă cât mai adânc în plămâni pentru ca mai apoi să-i dea drumul. Gustă puțin din lichidul de culoare arămie, plescăind din buze, și mai luă o gură. I se părea atât de nedrept că ceea ce bea în acel moment și porcăria pe care i-o dădeau în fiecare dimineață se numeau, deopotrivă, ceai.
          - Lady Grey, hm?
          - Citrus Lady Grey, mai exact. M-am gândit că ți s-ar potrivi.
          - E bun.
          Continuară să bea în tăcere, savurând fiecare înghițitură. Curioasă, Ariana își ridică privirea din ceașca de porțelan și se uită în direcția lui Christopher, admirându-i trăsăturile feței. Avea pomeții înalți și un nas cârn, ca de copil. Ochii căprui îi erau mărginiți de sprâncene închise la culoare, nu foarte subțiri și care-i accentuau cu eleganță figura. Avea gene lungi și o gură frumoasă, cu buze albicioase, ușor crăpate. Descoperi că-i plăcea mai ales când zâmbea. Reveni asupra ochilor și realiză că și el o studia. Îi susținu privirea timp de câteva momente, după care își înclină capul într-o parte, urmărind conturul ceștii din fața ei.
          - De ce suntem aici?
          - De fapt, nu știu.
          Ușor circumspectă, se uită din nou la el, regăsind aceeași încruntătură serioasă. Dacă n-ar fi știut că poate să râdă, ar fi zis că are un simț al umorului pur german. Sorbi și ultima înghițitură de ceai și se ridică de la masă destul de abrupt, îndreptându-se apoi spre ușă. Hah, uite-o și p-asta, zici că-i o târfă din aia ieftină, fu ultimul lucru pe care-l auzi înainte de a închide ușa în urma ei și-a se sprijini de perete. Pe cine păcălea? Se comporta de parcă n-ar fi știut ce era de fapt. Demnă de milă. Josnică. O târfă. Îl auzi pe Christopher strigând-o și-l văzu cum îi făcea cu mâna să-l urmeze. Fără a se-mpotrivi, porni pe urmele sale și curând ajunseră în fața unui magazin cu vitrine uriașe și manechine îmbrăcate ciudat, cu o siglă mare de culoare neagră deasupra ușii de la intrare. Christopher o apucă de mână și-o trase după el, înăuntru. Simțind aerul răcoros și văzând toate luminile și culorile, i se făcu pielea de găină. Continuă să meargă, neștiind unde ar fi trebuit să se uite prima dată, hipnotizată de toate nuanțele si modelele prezentate.
          Se opriră în fața cabinelor de probă, unde Christopher o lăsă singură, spunându-i să-l aștepte. Ariana dădu draperia la o parte numai pentru a găsi o oglindă mare, dreptunghiulară în care-și văzu, pentru prima dată după mult timp, imaginea. Arăta de parcă nu mai dormise de câteva zeci de zile. Și, în mare parte, chiar așa și era. Își trecu degetele prin păr și-apoi își șterse buzele cu podul palmei, deși erau la fel de uscate ca și mai devreme. Oftă prelung și se întoarse, văzându-l pe Christopher. Atenția îi fu însă atrasă de umerașul pe care îl ținea în mână și de culoarea vișinie a rochiei ce se odihnea pe el. Ridicând din sprâncene, Ariana îl privi întrebătoare pe tânăr, însă acesta nu schiță niciun gest, ci doar îi întinse articolul vestimentar și-i spuse că o așteaptă afară, după care se așeză pe taburetul tapițat, verde închis.
          Trase draperia și-și dădu bluza jos, urmată de pantalonii scurți. Se descălță rapid, bucuroasă că-și poate odihni pentru câteva clipe picioarele amorțite și-ncepu să se plimbe de colo-colo în cabina de probă. Își puse rochia pe ea și se privi în oglindă, iar mâinile începură să-i tremure. Arăta... normal; așa cum n-a mai arătat demult. Înghiți în sec și-ncercă să-și păstreze ritmul respirației constant, însă cele câteva lacrimi și tremurul buzelor o făcură să-și piardă controlul. Își scoase rochia de pe ea, aruncând-o în colțul cabinei și se ghemui sprijinindu-se de perete. Cine naiba se credea? Era doar o epavă din ceea ce, poate, nici n-a fost vreodată, dar încerca să se poarte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ca și cum demnitatea și orgoliul ei erau încă acolo. Își șterse frenetic ochii cu mâinile, murdărindu-se de fard negru. Privindu-și încă o dată reflexia, văzu întruchiparea a ce era de fapt: o tipă slăbănoagă cu ochii injectați, cu cearcăne ascunse de fondul de ten și cu machiajul întins. Cu lacrimi în ochi și multe vânătăi. Suspină prelung și încercă să se ridice, însă draperia se dădu la o parte și Christopher o luă în brațe, străngându-i trupul firav cu o putere liniștitoare.
          - Șșș, nu s-a-ntâmplat nimic. E-n regulă.
          Lacrimile o podidiră din nou și-și simți mușchii relaxându-se. Nu știa cum sau de ce, însă se simțea oarecum mai bine, de parcă o nouă fărâmă de speranță ar fi ieșit la iveală. Și hotărî să se agațe de ea. Își odihni fruntea pe umărul lui Christopher, adulmecându-i parfumul masculin atât de plăcut. Acesta se aplecă asupra ei și-i sărută vânătăile de pe gât, coborând apoi pe umăr, plasând săruturi stinghere ici și colo.
          - Ce-i asta? întrebă Ariana văzând pentru prima dată inelul simplu, din argint, prins de un lănțișor delicat, dar care i se potrivea atât de bine tânărului.
          - A fost al logodnicei mele.
          - A fost?
          - A murit acum un an într-un accident de mașină. Eu conduceam. Și eram beat.
          Își ținu pentru câteva clipe respirația, neștiind ce să-i spună sau dacă era măcar nevoie de vreo reacție. Zâmbi însă și-l sărută fugar pe buze, după care se ridică și-și puse iar pantalonii scurți cu petice colorate și pantofii de lac cu tocuri mult prea mari. Folosi una dintre mânecile bluzei pentru a șterge ceea ce mai rămăsese din machiajul întins și, când decise că arăta cât de cât în regulă, dădu draperia la o parte. Făcu câțiva pași în afara cabinei de probă, apoi se întoarse și, cu o expresie resemnată întipărită pe chip, îi mulțumi pentru ziua frumoasă pe care o petrecuseră împreună. Se răsuci iar pe călcâie și plecă spre ieșire cu pași mari, grăbiți. Mâinile încă-i tremurau, așa că-și strânse palmele în pumni, înfigându-și unghiile în carne.
          Ieși din magazin și, când să traverseze strada, auzi vocea întretăiată a lui Christopher.
          - Ariana!
          Zâmbi în sinea ei și-i privi ochii căprui care-i plăceau atât de mult.
          - De ce ai făcut asta?
          - Nu știu...
          - Atunci suntem chit, zise, pășind pe trecerea de pietoni.
          Un claxon și zgomot de frâne.
Sus In jos
 
Human
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Midnight Delight :: Creaţiile voastre :: One-Shots :: One-Shots în desfăşurare-
Mergi direct la: