Un forum dedicat plăcerii de a scrie.
 
AcasaPortalFAQInregistrareConectare

Distribuiţi | 
 

 Decadere

In jos 
AutorMesaj
cryingnephillim
Membru
Membru
avatar


MesajSubiect: Decadere   Joi 3 Iul 2014 - 0:38

Pentru ca nu am curaj, de aceea am fost marginalizata si aruncata de colo-colo.. Un nimic in ideea lor si o viata in plus in viziunea umana. Pasii ma poarta pe lungul drum si deja sunt prea multi, prea multe. In cele cateva secunde de la impactul iminent.. Valul dinaintea furtunii..



"-Da' mai opreste-te, Izobel! Mai stai si tu odata! Esti tot timpul inchisa in tine, e tot ce stii! Nu te intereseaza daca traim sau nu.. Nu te vezi decat pe tine! voci inalte se aud de pe acoperisul salii de antrenamente, oamenii cred ca sunt iar huliganii obisnuiti, dar de data asta, o fata cu parul tuns mediu, alb ca luna si cu ochii mari si cenusii, sta incercuita de 4 fete si cativa baieti.

-Ce va tot intereseaza atatea? De ce sa imi pese? Nu e adevarat! Mai lasati-ma in pace! vocea ei slaba si tremuranda ascutea tonalitatile, facandu-le imperceptibile pentru urechile omenesti. Un baiat pusa mana lui pe umarul ei si o intoarse cu fata spre el, ochii lui tradau durere. O durere ce o ardea in interior.

-Izobel, te rog ... Revin-o... vocea lui sparta, ochii lui ... atata durere.. durerea ei ... o nebuloasa, inturneric si ispita, tipete ce le auzea, innebunea incetul cu incetul.. nu.. doamne nu acum .. nu ma lasa.. nuuu...

Brutal inlatura mana lui de pe umarul ei, cauzand un soc baiatului, care privea uimit si indurerat.. Lacrimile incepura sa ii se scurga pe fata alba ca laptele.. Ea nu mai simtea nimic.. Nu mai vedea nimic.. Interiorul ei parca fusese inchis, cativa pasi inapoi si apoi se rasuci dintr-o miscare. Ochii ei nu mai erau calmi ca cerul... Furtuna ii intuneca. Simteau ca o pierd, ci o pierdeau repede.. Atunci una din fete o lua in brate, dar fu aruncata la cativa metri, intr-unul din restul baietilor. Un tipat animalic si ascutit parasi corzile tinerei.. Se pierdea.. Se cauta, durerea... Durerea o lua.. Stia ca asta era crucea ei.. Sa duca durerea si sa isi provoace durerea.. Era obsedata.. Trebuia sa simta durerea.. Daca nu simtea durerea, nu era ea.. Se pierdea in euforie, dar era altceva.. Durerea si furia se combinau si nu mai avea ce sa faca.. Nu o auzea nimeni, nu putea vorbi, nu putea controla.. vedea doar.. Doar vedea..


Tatal nostru care esti in ceruri,

Cativa baieti se apropiara mai mult, trebuia tranchilizata, pusa la pamant.. Era clar, nu avea sa isi revina.. Nu isi va mai reveni niciodata.. Era intunecata, se pierduse.. Inca unul la pamant .. Atat de trist.. Era de datoria lor .. Datoria lor..


Sfinteasca-se numele tau..

O smucire, furie, durere, amintiri si gol.. Un gol... Atat un gol. Un afurisit de gol. Nici un sentiment, nici un regret. Urla... Urla ca un animal... Tipa si cauta sa simta ceva, dar apoi vede lumea asta.. Lumea in care venise cu sperante.. Sperase atat de mult timp. Oamenii, oamenii nu s-au schimbat.. Mai rai decat orice .. Mai distrugatori ca oricand.. O intinasera..

Vie imparatia ta..

Un zbucium, un urlet si se dezlantui. Curand durerile eliberarii isi facura aparitia, in timp ce pupila se dilata, cenusiul furtunii se ingusta, comasand intr-o culoare neagra, pierzand pupila in negrul ochiului, furia ii inneca viata si ritmul inimii incetini, apoi ca dintr-un foc o lua razna intr-o viteza uluitoare ..

Faca-se voia ta..

Aplecandu-se in fata, mainile inconjurandusi-le in jurul taliei sale, lasa totul sa se scurga, ochii lasand lacrimile fierbinti sa se duca pentru ultima oara.. Singuratatea o distruse.. O distruse .. Se vazuse de atatea ori singura, singura in lumea asta si nu voia sa mai fie singura, dar nu putuse sa treaca peste.. peste trecut si peste viata cu care se obisnuise..

Precum in cer asa si pre....

Un scrancet surd si se dezlantui mai tare ca o furtuna, mai rapid ca o tornada, mai vijelios ca cea mai distrugatoare forta, aripile ii explodara dintre omoplati, albe, mari, puternice.. Cele mai frumoase aripi vazute vreodata, dar se intinau si ele, din albul pur, varfurile se transformasera. Erau rosii cu fasii negre. Si le intinse intr-o incercare disperata de a se elibera de tot ce o tinea jos, de tot ce o tinea de pamant. Incepu sa le bata puternic, simtea forta, simtea dorinta, aerul, trebuia. Acolo, acolo sus.

Inainte ca cineva sa mai poata sa faca ceva, se ridica la cer, iar aripile intr-o exaltare dureroasa, incepusera sa ii bata in ritmul inimii, luand viteza considerabil la fiecare secunda. Se inalta repede, iar viteza incepea sa devina din ce in ce mai mare. Nu se uita in jos, capul ii era indreptat spre sus, voia inapoi in Imparatia Cerurilor, dar decazuse si avea sa decada din nou. Esuase.

Lipsa de emotie, fara sentimente, un gand. Cand ajunse destul de inalta, se lasa pe spate si urla, urla sa auda si cerul si pamantul, durerea ei, hotararea ei.. Apoi, intr-un moment de gratie, ce dura cateva secunde, dar care paruse ca un incetinitor, isi stranse aripile langa corp, se lasa pe spate, capul ii plutea, retraia sentimente. Cu un suflet pierdut, intr-un suflu, se lasa in picaj. Cu capul indreptat spre pamant, vedea totul, auzea vantul ce suiera, viteza era prea mare, forta de frecare incepu sa ii arda pielea, in curand avea sa arda, o torta vie.

Undeva in lume, cineva se ruga .. <
In mintea ei, totul se pierdea. Izobel Archangelo. 16 ani. Disparuta in data de 24.05.2013. Se ruga, tipic pentru un inger. Dar nu si pentru un decazut in decadere continua.

Am uitat numele Tau, Am ucis imparatia Ta,

Nici o amintire, regretele se scurgeau, cu fiecare secunda ardea mai tare.

Fara voia ta. Cerul negru - asa e si pe pamant,

Cerul se intuneca, Pamantul ii se parea ca ia si el foc. Parjoleste sufletele lor, arde copila ta..

Si toti profita de greselile nostre, Si nici noi nu iertam gresitilor nostrii ..

Nu ma uitati, durerea o sa va inece si pe voi..

Si ne ducem cu toti in ispita..

Inca putin, inca putin si asta era totul.. Stia ca aia va fi totul.. Asa a fost din totdeauna, sfarsitul incepea un alt ciclu. Voia sa dea o alta sansa unui suflet ce putea trai mai mult. Inca putin ..

Caci din noi izvoreste ce-i rau.

O ultima lacrima se scurse pe obrazul ars, stia ca lasa in urma durere ce va macina si va ucide treptat. Avea sa simta de dincolo. Dar un timp ... un timp in vid...

Amin.

1, 2, ... 3. Corpul ei atinse pamantul in acelasi loc din care se ridicase in ultima calatorie catre cerul ei, catre aerul ei. Ochi socati urmarisera scena, fusese prea fulgeratoare ca cineva sa mai poata reactiona.. Nici 3 minute, niciunul nu intelegea.. Durerea ii macina deja.. De ce ea? Cum au permis asa ceva? Nu mai ramasese nimic, decat lanticul ei. Cazand in genunchi, urletele de durere, promiteau furia si razbunarea. Va cauta el o solutie. Trebuia sa o aiba inapoi. Era a lui. Era .... a lui."

Se spulberase o viata, o alta primise o sansa. Avea sa se renasca.

Nimeni nu pleaca de pe Pamant pana nu si-a incheiat misiunea.
Sus In jos
 
Decadere
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Midnight Delight :: Creaţiile voastre :: One-Shots :: One-Shots finalizate-
Mergi direct la: