Un forum dedicat plăcerii de a scrie.
 
AcasaPortalFAQInregistrareConectare

Distribuiţi | 
 

 04:00 AM

In jos 
AutorMesaj
Von
Founder
Founder
avatar


MesajSubiect: 04:00 AM    Dum 13 Iul 2014 - 10:03

04:00 AM


        De trei zile nu pot dormi. De trei zile încerc să îmi alung toate gândurile. În mintea mea parcă mii şi mii de oameni strigă simultan lucruri complet diferite, pe care efectiv nu le pot lega între ele. De trei zile încerc să fac miile de voci să tacă. Deja cei patru pereţi ai camerei mă făceau să mă simt închis şi din ce în ce mai rău. Parcă nu mai înţelegeam nimic, păream complet inconştient. Mă plimbam dintr-un colţ în altul, tot încercând să-mi fac ordine în gânduri. Degeaba. Gândul îmi stătea la aceeaşi persoană, în jurul ei fiind milioane de contradicţii. Deja nu mai suportam. Deschid fereastra şi simt cum o briză răcoroasă mă loveşte în faţă. E trei şi patruzeci şi şase de minute, seara. Zgomotul maşinilor care trec prin Piaţa Universităţii este destul de calmant, având în vedere condiţia mea curentă. Mă face să revin puţin la realitate.

        Poate că de asta aveam nevoie. Poate trebuia să evadez din cameră. Să las toate gândurile aici, şi să plec. Să uit de tot pentru câteva ore, să devin una cu oraşul, pentru că a fi om e mult prea obositor şi confuz.

        Deja mi-am stabilit un traseu: de aici, spre Unirii, apoi, pe Independenţei până la Regie. Destul de mult de mers, numai bine. Dacă ajung acolo în jur de cinci, pot aștepta să iau metroul. Perfect. Îmi iau hanoracul, îmi pun gluga şi plec.

        Majoritatea timpului, străzile Bucureştiului nu sunt pustii. Dacă în timpul zilei poţi vedea pe străzi mii de oameni mergând, urmărindu-şi programul zilnic, şi şoselele pline, noaptea abia întâlneşti vreunul. Câteva maşini trec prin stânga mea şi la fiecare 10 minute, cu aproximaţie,  întâlnesc câte vreo figură străină. De obicei, fiecare străin pe care îl întâlnesc noaptea are chipul încordat şi are o expresie care aduce a frică şi dezorientare. Totuşi, povestea unor străini de pe stradă, la patru dimineaţa, pare destul de interesantă. Poate sunt ca şi mine...Poate încearcă să scape de probleme, să uite pentru un moment că sunt oameni, să se aventureze prin oraş. Sau poate cine ştie...

        Tot mergând, observi oameni ai străzii, încercând să doarmă. Văzusem chiar şi un bătrânel dormind pe o bancă. Lângă, un câine care parcă îl păzeşte. Câini sunt nelipsiţi în Bucureşti, desigur. Deja mi se face milă.

        Este patru şi treisprezece minute iar zona este acoperită de ceaţă. Umezeala îmi face ochii să lăcrimeze puţin. Abia am ajuns la colţ la Unirii, până la Regie, mai am. Mă uit în jur la luminile reclamelor, puţin cam enervante. E o zonă populată, ce-i drept. Iar la ora asta, în parc se ivesc câteva figuri dubioase. Încerc să grăbesc pasul. Parcă le simţeam privirile cum se aţinteau spre mine. Voiam să traversez, dar cum vedeam grupul acela de 4 persoane, holbându-se la mine, mă gândesc ca totuşi să rămân aici, să nu le încalc ’teritoriul’. Ba chiar, la un moment dat, unul strigase. Nu aveam de gând să mă întorc, aşa că mi-am continuat drumul, tot grăbind pasul.

        Şi tot continuând să merg, gândurile deveneau din ce în ce mai limpezi. Deja era patru şi cincizeci şi opt de minute, iar oamenii începeau să-şi facă apariţia pe străzi pentru a începe o nouă zi. Încă era beznă. Deja liniştea începe să dispară. Fără să-mi dau seama, ajung la destinaţie. Era încă prea devreme pentru mine ca să iau metroul înapoi, aşa că aleg să aştept afară, până se luminează.



        Nu ştiu de ce, dar mă simţeam liber. Mă simţeam un aventurier, deşi tot ce am făcut a fost să mă plimb în oraşul pe care îl cunosc deja şi în care locuiesc de 23 de ani de zile. Cum m-am oprit, am zis să-mi fumez ’ţigara de dimineaţă’. Şi când mă gândesc că ultima ţigară am fumat-o acum 3 luni şi că am încercat să mă las...Cred că acesta era singurul lucru care mă lega de acea persoană. Pachetul a rămas tot în hanorac, era aproape plin. Iar acum, simt că nu îmi mai pasă. Sunt prea ocupat să admir ceea ce e în jurul meu. Gândurile mele sunt irelevante în acest moment.

        Deja am ajuns la a treia ţigară iar soarele începe să-şi facă apariţia. Parcă eram puţin euforic. Era ora şase fix, trebuia să mă întorc. Nu apuc să plec, căci din spatele meu o voce extrem de familiară răsună:

        - Scuze, ai cumva un foc?

Sus In jos
 
04:00 AM
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Midnight Delight :: Creaţiile voastre :: One-Shots :: One-Shots finalizate-
Mergi direct la: